Avem date de autentificare și parole de acces pentru orice lucru din lumea noastră exterioară. Pentru Facebook. Pentru TikTok. Pentru Instagram. Pentru e-mail. Și pentru toate aplicațiile (im)posibile pe care le avem în telefon sau în laptop.
În schimb, nu avem date de autentificare și parole de acces către cea mai importantă rețea din câte există: rețeaua noastră interioară. Aici, totul pare să fie criptat. Niște „hackeri” par să fi pătruns și să fi „spart” toate parolele. Ești descoperit. Ești pierdut. Pare că acum toată lumea are acces la rețeaua ta. Poți fi oricând invadat și atacat. Prin urmare, devii vulnerabil și șantajabil. De tot ce vine din exterior. Ți-e frică. Ți-e frică teribil să dai un mesaj în care să anunți că rețeaua ta (interioară) a fost atacată. N-ai avea niciodată curaj să scrii în cronologia ta de pe Facebook sau în feed-ul de pe Instagram: Dragi prieteni, un necunoscut răuvoitor mi-a spart contul de acces către lumea mea interioară. Vă rog să mă ajutați să-l recuperez. Am vreun specialist în listă care se ocupă cu recuperarea conturilor?
Până la urmă, te întrebi: Are rost să dau sfoară-n țară pentru asta? Mă va ajuta în mod real? Ce vor zice ceilalți, vor folosi acest lucru împotriva mea?
Sigur, puterea comunității și puterea relațiilor sunt vindecătoare. O spun toate studiile științifice. O spun toți psihoterapeuții, coachii și trainerii acreditați. Și au dreptate. Totuși, asta cred ca e altă discuție.
Să revenim la „hackeri”. Cine or fi oare toți acești intruși care își permit să invadeze și să răscolească fără nicio jenă rețelele (interioare)? Unde să îi căutăm? Ar ajuta dacă am apela la autorități? E de folos dacă facem plângeri peste plângeri?
Înainte să ne pierdem în căutarea vinovaților, poate e mai bine să ne oprim o clipă. Să cugetăm. Să respirăm. Să reflectăm. Iată niște acțiuni simple care pot părea un lux într-o lume invadată de „hackeri”.
Îmi vine în minte ce spunea Viktor Frankl în Omul în căutarea sensului vieții, o carte pe care ți-o recomand cu drag. Totul poate fi luat de la un om, cu excepția unui lucru: ultima dintre libertățile umane – aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul fel de a fi. Sau și mai simplu spus: Nu contează ce ți se întâmplă, contează cum reacționezi tu.
Realitatea e următoarea: „hackerii” ți-au invadat spațiul personal. Ți-ai pierdut datele de autentificare (identitatea ta), parola de acces (autenticitatea ta). Cum reacționezi? Cauți vinovații (hackerii) în exterior, te plângi că nu mai poți da log in în lumea ta interioară? Ce atitudine adopți în fața acestei realități?
Frankl mai spune: Între stimul și răspuns există un spațiu. În acel spațiu se află puterea noastră de a alege răspunsul. În răspunsul nostru stă creșterea și libertatea noastră.
Așadar, iată o invitație de a ne lua puterea înapoi. O invitație de a ne întoarce către noi înșine, către lumea noastră interioară și de a explora resursele deja existente acolo.
Oare „hackerii” care ne blochează accesul la lumea noastră interioară nu suntem, de cele mai multe ori, chiar noi? Oare nu sunt propriile noastre credințe, gânduri, emoții, obiceiuri, raportări interioare și stereotipuri pe care le-am preluat și pe care le „purtăm” cu atât de multă „încredere”? Oare nu sunt momentele în care sacrificăm cine suntem pentru a ne face plăcuți și acceptați de ceilalți?
Aș vrea să ne oprim puțin să explorăm această ultimă idee: sacrificăm de multe ori cine suntem pentru a fi acceptați de ceilalți.
Gabor Maté, în Mitul Normalității, explică faptul că, în copilărie, sacrificăm autenticitatea pentru a menține atașamentele cu părinții. Suntem dependenți de iubirea și siguranța lor, asta este explicația. Astfel, învățăm să ne reprimăm emoțiile și să ne adaptăm așteptărilor lor. Această tendință se poate extinde și în viața adultă, când continuăm să ne conformăm pentru a obține aprobarea celor din jur – parteneri, colegi sau prieteni – chiar dacă ne pierdem autenticitatea. Pe termen lung, acest compromis ne poate duce la suferință emoțională și deconectare de sine. Cu alte cuvinte, iată o modalitate excelentă prin care devenim „hackeri experți” pentru lumea noastră interioară.
Vestea bună e că avem puterea de a ne „sparge” propriile tipare de comportament sau gândire care nu ne mai servesc în prezent. Ne putem reprograma mintea, schimbând modul în care reacționăm la provocările din exterior și cum ne raportăm la experiențele trecute. Prin introspecție, terapie, meditație, scris în jurnal sau alte tehnici de autoexplorare a lumii interioare, putem accesa părți ale sinelui pe care poate nu le-am înțeles pe deplin înainte. Putem modifica aceste programe interne pentru a trăi o viață autentică și mai conștientă.
În esență, ca „hackeri” ai lumii noastre interioare, suntem responsabili pentru a ne cunoaște pe noi înșine și a interveni acolo unde avem nevoie de schimbare sau îmbunătățire. Avem un potențial imens de (auto)transformare, dar și responsabilitatea de a gestiona cu atenție aceste schimbări.
În final, aș vrea să te las cu 5 modalități concrete prin care te poți opri din a mai fi „hackerul” propriei lumi interioare:
Practica acceptării de sine
În loc să încercăm constant să „optimizăm” sau să schimbăm cine suntem, practica acceptării de sine ne permite să ne simțim confortabil cu imperfecțiunile noastre. Aceasta presupune să ne privim cu empatie și compasiune, renunțând la nevoia de a corecta mereu ceea ce considerăm că este „defect” în noi.
Renunțarea la controlul excesiv
Încercarea de a „hăckui” fiecare aspect al minții noastre poate duce la un control excesiv, care creează stres și anxietate. Renunțarea la control și încrederea în procesul natural al vieții de dezvoltare interioară poate aduce pace.
Învățarea de a asculta mesajul pe care îl transmit emoțiile tale
În loc să ne „hăckuim” emoțiile negative, putem învăța să le ascultăm și să înțelegem mesajul lor. Emoțiile au un rol esențial în ghidarea deciziilor și a comportamentului, iar încercarea de a le controla sau suprima constant poate duce la deconectare de sine și chiar la probleme de sănătate.
Cultivarea încrederii în procesul natural al vieții
Încercarea constantă de a ne schimba și „hăckui” poate reflecta o lipsă de încredere în procesul vieții. Cultivarea unei atitudini de încredere și răbdare față de transformarea naturală a sinelui poate ajuta la reducerea nevoii de control.
Atenția asupra corpului (în locul minții)
Mult din auto-hacking se întâmplă la nivel mintal. O metodă de a contracara acest lucru este să ne întoarcem atenția către corp, să ne reconectăm la senzațiile fizice și la semnalele sale naturale, pentru a opri suprasolicitarea mintală.
*Acest articol a apărut în ediția a X-a a ziarului Fain & Simplu.
VLAD GAFENCU